Am auzit în ultimele săptămâni cuvântul „demisie“ din gura premierului cred că de zeci de ori. „Dacă nu trece lega privind pensiile magistraților, demisionez“; „dacă nu dăm 13 mii de oameni afară din administrația publică, demisionez“; „dacă nu scoatem plafonarea la alimentele de bază, demisionez“ și tot așa.
Din toată pleiada de premieri de care a avut parte România după evenimentele din Decembrie 89, Ilie Bolojan e cel mai…demisionar dintre toți. Am avut prim miniștri care nu au făcut nimic. Nu au făcut nimic pentru țară ci doar pentru ei; am avut premieri care au făcut tot ce au știut, dar au făcut prost; am avut premieri care au încercat să facă dar au fost „avansați“ pe scări de colegii de partid din linia a doua, și tot așa.
Ilie Bolojan (chiar nu mai contează formațiunea politică ce l-a propulsat) a fost văzut ca un Mesia pentru redresarea țarii, țară pe care tot colegii dumnealui (cu toate partidele din actuala coaliție pro-europeană) au adus-o în pragul falimentului.
Jos, la talpa țării, oamenii au o singură întrebare: „Da de ce nu demisonezi odată? Ce ne tot ameninți? Du-te…. învârtindu-te!“. Măsurile de austeritate, ncesare după spusele lor, nu fac decât să adâncească o sărăcire cronică a multora dintre noi: locuri de muncă pierdute, scumpiri în lanța, scăderea puterii de cumpărare, faliment sau închideri de firme.
„Dacă nu faceți cum spun eu, cum hotărăsc eu, demisionez“. Acesta e laitmotivul pe care îl auzim din gura premierului de câteva săptămâni încoace. Se pare că domnia sa uită că nu e singur pe moșie; e premierul unei coaliții formată din 4 partide, plus minoritățile naționale. Ideea e să stai, să asculți, să negociezi, nu să șantajezi colegii de coaliție cu demisia.
Să se fi terminat oare persoanele competente din România? Să nu mai aibă țara asta și partidele o altă variantă de premier? Vorbele lui Bolo șantajistul (mă refer la șantajul cu demisia, desigur) îmi amintesc de certurile noastre la miuțele de pe maidan: „Dacă nu mă lași să joc fotbal îmi iau mingea și mă duc acasă“. Cam așa e și cu amenințările lui Bolo.
Una peste alta, vrem nu vrem, trebuie să recunoaștem că țara e într-un rahat în care tot ei, politicienii ne-au băgat. Pentru extragerea din buda economică și financiară trebuie să suferim noi, prostimea, în timp ce ei, autorii morali de necontestat ai acestei situații, i la petreceri cu lăutari de 4 – 5 zile, la borduri și panseluțe ori cine știe ce alte matrapazlâcuri le mai scornește mintea.
Eu știu că demisia este un act unilateral, (rareori de onoare), care nu are nevoie de aprobări sau consens. Nu mai vreau, nu mai știu, nu mai pot…demisionez și pa, gata. Nu merge cu „dacă voi nu mă vreți… eu vă vreau“.
Se spune că nu pleacă câinele de la măcelărie. În cazul de față, nenea Bolo ar pleca din fruntea Guvernului în fruntea Senatului. Sau altfel spus din lac în puț. Așa că lăsați domnilor certurile și emenințările cu „îmi iau jucăriile și plec“ și puneți țara asta de pe butuci pe roate. Nu de alta dar dacă o țineți tot așa, langa, s-ar putea ca românii să-și ia jucăriile și să plece și veți rămâne doar cu pensionarii.
Gugulanu