Buna Vestire: Tradiții și obiceiuri din bătrâni

Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc astăzi, Buna Vestire, ziua în care Arhanghelul Gavriil i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. În popor, Buna Vestire este cunoscută ca ziua cucului. Este şi prima dezlegare la peşte din Postul Paştelui.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie, aminteşte de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Fecioarei Maria că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost fixată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, 25 decembrie.

În credinţa populară se spune că de Buna Vestire se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta începe să cânte până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se îneacă cu orz. Cucul, pasăre cu numeroase valenţe simbolice, cântă de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară. În tradiţia populară se spune că de la Sânziene cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.

De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor. Primul cântec al cucului, despre care se spune că are loc în ziua de Buna Vestire, trebuie să găsescă oamenii în haine curate, să fie veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare, altfel riscă să ducă lipsă de aceste lucruri tot anul.

Gugulanu

 

Citeste si:  TollRo a pornit cu probleme chiar din prima zi. CNAIR confirmă disfuncționalități la conturi și plăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *