Când ai bani și sulă tare…

În Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX) în dreptul cuvântului sulă, găsim următoarea explicație: „Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele“. Asta pentru cei pudici ce se rușinează la auzul unui astfel de cuvânt, dar postează pe rețelele de socializare (anonim desigur) tot felul de injurii, defăimări și calomnii.

De pe vremea când eram tânăr (credeți sau nu, dar chiar am fost și așa) mi-a rămas în minte o expresie ce se potrivește de minune cu editotialul de azi: „Când ai bani și sulă tare, f..ți în cur pe orișicare; De n-ai bani și ai sula mică, nimeni nu-ți știe de frică“.

Cam asta e cu actualul președinte al americii Donald Trump; are și bani, iar sula sa e cea mai performantă armată a lumii, sprijinită de o industrie de apărare ce livrează arme pe tot mapamondul. La finalul anului 2024, cei peste 140 de milioane de cetățeni cu drept de vot ai americii au făcut o schimbare de lider. L-au trimis acasă pe ultrasenilul Joe Biden și l-au instalat pe tronul SUA pe ultra ….. (dar mai bine mă feresc de o caracterizare prea dură) Donald Trump.

Om de afaceri, noul președinte vede peste tot semnul dolarului ($$$) și are impresia că tot ce atinge se tranformă nu în aur ci în profit. Toate deciziile sale din ultimele 12 luni au ca fundament retorica întrebare: „eu ce câștig“. Și câștigă și el și cei din preajma lui. Americanii de rând mai au însă de așteptat până la câștig; acum însă trag ponoasele alegerii făcute în urmă cu mai bine de un an.

Mai zilele trecute, mass-media mondială anunța succesul operațiunii de „extragere“ a liderului venezuelean Nicolas Maduro. Acuzat de conspirație de „narco-terorism”, conspirație pentru import de cocaină, deținere de mitraliere și „dispozitive distructive”, precum și conspirație pentru deținerea acestora împotriva Statelor Unite, Maduro este judecat de un tribunal american și va primi câteva sentințe pe viață.

Citeste si:  TollRo a pornit cu probleme chiar din prima zi. CNAIR confirmă disfuncționalități la conturi și plăți

Trump a anunțat deja că americanii vor conduce Venezuela, până la alegerea unui guvern „democratic“ care să le permită exploatarea (prin firmele americane de profil) a celui mai mare zăcământ de petrol din lume. Concluzia? Oare atât de tare să se fi supărat Trump pe Maduro pentru traficul de droguri sau e vorba doar de busines și $$$?

Nici nu s-a răcit bine subiectul că a anunțat alte incursiuni și alte isprăvi în Cuba, Mexic, Columbia. Ultima afirmație este aceea că va … subjuga Groenlanda. Nu știu ce alt termen să folosesc. I s-a pus pata pe rezervele naturale ale Groenlandei și a trimis câteva săgeți și către Canada.

Groenlanda aparține Regatului Danemarcei, fiind un teritoriu autonom cu autoguvernare extinsă, dar rămâne sub suveranitatea daneză, deși din punct de vedere geografic face parte din America de Nord. Danemarca deține controlul asupra afacerilor externe și de apărare, în timp ce Groenlanda gestionează probleme interne, având propriul parlament și prim-ministru, și aspiră treptat spre independență.

Dar atât Danemarca cât și Canada sunt țări membre NATO, la fel ca și SUA, supranumit câinele de pază al democrației în lume. Ori eu m-am tâmpit ori nu mai înțeleg ce se întâmplă. Ce democrație e aia când ei cu japca ceva ce nu-ți aparține? Și de fapt cine te poate împiedica să faci asta? Singura explicație e cea din titlul acestui editorial: „Când ai bani și sulă tare…“.

Ne îndreptăm spre o reconfigurare a centrelor de putere economică și militară ale lumii. Parcă văd că mâine poimâine Taiwanul va fi preluat de chinezi, iar Putin o va „extrage“ pe Maia Sandu de la Chișinău pentru liniștea sufletească a celor din republica autonomă Transnistria. Și într-o parte și în cealaltă vor exista „alegeri libere“, „democratice“ ce se vor materializa într-un imens câștig economic pentru cei cu sula tare.

Gugulanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *