Într-o țară care declară sus și tare că educația este o prioritate națională, aflăm, periodic, cum chiar din inima școlii se scurg bani care ar trebui să formeze caractere, nu conturi bancare personale.
Ultimul caz scos la lumină de DNA Timișoara, în care o contabilă de la Colegiul Tehnic Reșița este acuzată că a deturnat peste 450.000 de lei din fondurile europene destinate programelor ERASMUS+, nu este doar o nouă filă într-un dosar de corupție. Este o radiografie dureroasă a unei realități ascunse sub tăcere și complicități tăcute în multe instituții publice: normalizarea furtului și dezumanizarea interesului public.
Timp de peste doi ani, între martie 2023 și aprilie 2025, inculpata — potrivit procurorilor — ar fi efectuat 85 de transferuri ilegale, redirecționând fonduri care trebuiau să le ofere elevilor și profesorilor șansa de a ieși în lume, de a învăța, de a se deschide către Europa. În loc să ajungă la cursuri, traininguri, vizite de studiu și dezvoltare personală, acești bani ar fi fost transformați în bunăstare personală, în dispreț total față de lege, față de colegii din școală și mai ales față de generațiile pe care le deservim cu toții, indiferent de meseria noastră.
Această deturnare nu este doar o chestiune de ilegalitate contabilă. Este o trădare morală a unei misiuni — cea educațională. Școala nu este doar un spațiu de ziduri și cataloage. Este locul unde copiii învață nu doar matematică, ci și ce înseamnă corectitudinea, transparența, încrederea. Ce mesaj le transmitem când, din interiorul acestor instituții, se comit astfel de fapte?
Este momentul să înțelegem că lupta anticorupție nu e un spectacol televizat, ci o responsabilitate zilnică, care începe cu toleranța zero față de micile abateri și se termină cu curajul de a expune marii hoți, indiferent de funcție sau statut.
Cazul Reșița nu trebuie să rămână un episod izolat în arhivele DNA. El trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toate școlile din România care gestionează fonduri publice sau europene. Nu mai este suficientă simpla “verificare contabilă”. Este nevoie de transparență, controale reale, audituri independente și o cultură a integrității care să pornească chiar din birourile unde se gestionează bugete, nu doar din sălile de clasă.
Nu putem construi o țară educată cu instituții infectate de tăcere, frică și interes personal.