Ce a făcut un gălățean când a găsit un portofel la Herculane

Un turist venit tocmai din județul Galați în stațiunea cărășeană Băile Herculane a fost protagonistul unui impresionant act de integritate.

Luni, 03 mai, gălățeanul a predat la Poliția Stațiunii Băile Herculane un portofel conținând documente personale și carduri bancare, pe care l-a găsit în zona unui hotel din orașul stațiune.

Polițiștii au preluat portofelul cu documente, identificând posesorul acestora, în persoana unui bărbat din județul Ilfov, urmând a-i fi trimise bunurile în cel mai scurt timp.

Felicitări cetățeanului care a procedat corect și a predat bunurile găsite, încurajăm aceste gesturi civice, de bună credință și responsabilitate socială, care reprezintă în același timp și o obligație legală pentru toată lumea.

Reamintim că fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, precizează IPJ Caraș-Severin.

Cu aceeași pedeapsă, mai susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține.

Foto: coltisorderomania.ro
Citeste si:  Monografia istorică a Reșiței-Istoria industrială a Reşiţei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *