Ce se întâmplă la Cănicea? Amenințări după susținerea polițiștilor ultragiați





„Cu privire la materialul de presă conform căruia un bărbat ar fi fost amenințat cu moartea ca urmare a unui mesaj de susținere a polițiștilor ultragiați în localitatea Cănicea, postat pe o rețea de socializare, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin este abilitat să facă următoarele precizări:

Bărbatul care ar fi fost amenințat a fost identificat și contactat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, și, în cursul acestei zile a formulat plângere pentru amenințare.

În cauză, se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Totodată, femeia menționată în cuprinsul articolului a fost identificată și contactată de polițiști.

Aceasta a formulat sesizare, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea autorului, în vederea dispunerii măsurilor care se impun”, precizează Simona Harbuzaru.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.

Vă reamintim că : În data de 19.07.2025, ora 20.45, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia, în timp ce desfășurau activități privind supravegherea și coordonarea traficului rutier pe raza localității Cănicea, au observat un motociclu al cărui conducător auto a fost oprit pentru control.

Citește mai multe aici

Foto: Arhivă

Citeste si:  Aproape 400 de metri cubi de material lemnos, confiscați în urma acțiunilor desfășurate de polițiști în județul Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *