Cooperarea transfrontalieră dintre România și Ucraina va continua și după anul 2027



Programul Interreg NEXT România–Ucraina va continua și după anul 2027. Decizia a fost luată în cadrul celei de-a șasea reuniuni a Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027, care a avut loc pe 15 octombrie 2026, în format online. Astfel, a fost deja inițiat procesul de programare post-2027 pentru cooperarea transfrontalieră la această graniță.

În acest sens, au fost agreate următoarele direcții pentru viitoarea perioadă de programare:

  • coordonarea procesului de programare post-2027 de către Comitetul de Monitorizare;
  • asigurarea continuității Autorității de Management a viitorului program în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
  • menținerea ariei de cooperare existente, care include județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani și Tulcea din România și oblasturile Zakarpatya, Ivano-Frankivsk, Cernăuți și Odesa din Ucraina, precum și demararea procesului de programare pentru această arie.

Participanții au agreat calendarul procesului de programare și distribuția atribuțiilor între diferitele structuri ale programului în acest proces, respectiv modul în care vor aplica principiul parteneriatului prevăzut de noul cadru legal european în procesul de programare.

În cadrul reuniunii au avut loc discuții privind stadiul implementării actualului program Interreg NEXT VI-A România–Ucraina 2021–2027, rezultatele obținute până în prezent și măsurile propuse de structurile de management pentru soluționarea acestora. În prezent, toate proiectele selectate în urma celor 4 apeluri de proiecte au fost contractate, fiind în curs de implementare 81 de proiecte în valoare de 66,6 milioane de euro, în domeniile mediu și prevenirea riscurilor induse de schimbările climatice, sănătate, educație, bună guvernanță și managementul frontierelor.

La reuniune au participat membri ai Comitetului de Monitorizare și reprezentanți ai Autorității de Management, ai Autorităților Naționale din România și Ucraina, precum și ai Comisiei Europene.

Citeste si:  Cutremur de 4,8 grade în România

* * *

Comitetul de Monitorizare (CM) este format din reprezentanţi ai autorităţilor locale, regionale şi centrale din statele participante la program. Fiecare țară participantă are drepturi egale de vot, indiferent de numărul reprezentanților desemnaţi. Comitetul de Monitorizare urmăreşte desfăşurarea programului, examinează toate problemele care afectează performanța acestuia, având posibilitatea de a emite recomandări către Autoritatea de Management în ceea ce privește implementarea. Lucrările şi deciziile Comitetului de Monitorizare se bazează pe principiile transparenței, tratamentului egal, nediscriminării, obiectivității și concurenței loiale. Comitetul de Monitorizare aprobă criteriile de selecție a proiectelor şi este responsabil de procedurile de evaluare şi selecție aplicabile proiectelor care urmează să fie finanțate prin program.

Programul Interreg NEXT România-Ucraina este unul dintre programele de cooperare transfrontalieră finanțate de Uniunea Europeană cu un buget de 68 milioane de euro. Programul se adresează zonei aflate la frontiera dintre România şi Ucraina și are ca obiectiv dezvoltarea zonelor aflate de-a lungul frontierei, din ambele state participante, și de a consolida cooperare dintre acestea. Domeniile vizate de acest program sunt: sănătatea, educația, turismul și cultura, adaptarea la schimbările climatice și managementul frontierei. Toate informațiile despre acest program pot fi consultate la www.ro-ua.net

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este Autoritate de Management pentru acest program de cooperare.

Sursa: mdlpa.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *