Deputatul PNL Ion Marcel Vela reacționează după haosul de pe centura Caransebeșului și DN 6

 



Imaginea dezastrului de pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș a făcut înconjurul țării, iar efectele sunt resimțite zilnic de șoferii care tranzitează DN6. Gropi adânci, cratere periculoase și avarii serioase la autoturisme au transformat una dintre cele mai circulate rute din vestul României într-un adevărat traseu de încercare.

În lipsa unor măsuri ferme și rapide din partea autorităților responsabile, deputatul PNL de Caraș-Severin, Ion Marcel Vela, fost primar al Caransebeșului – încă deplâns de mulți cetățeni – a decis să se implice direct în rezolvarea situației.

„În această dimineață am văzut din nou autoturisme care au avut pană la roți din cauza gropilor de pe DN6, la fel cum și marți seara, în sensul giratoriu de la Jupa spre varianta de ocolire a Caransebeșului, un autoturism din județul Mehedinți era tras pe dreapta și avea o jantă spartă”, a declarat Ion Marcel Vela.

Deputatul a precizat că este la curent cu faptul că Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a demarat lucrări de plombare odată cu creșterea temperaturilor, însă până la finalizarea reparațiilor, șoferii continuă să fie victimele stării precare a carosabilului.

„Până se vor finaliza toate aceste reparații, care țin și de condițiile meteo, au de suferit zilnic oameni nevinovați”, a subliniat Vela.

În calitate de cetățean și șofer, Ion Marcel Vela a adresat o solicitare directă către DRDP Timișoara, personal către directorul regional Nicoleta Pordea, cerând ca toate gropile periculoase să fie marcate de urgență cu vopsea fluorescentă, extrem de vizibilă, atât ziua, cât și mai ales pe timp de noapte, pentru a preveni accidentele și avariile.

Totodată, ca deputat, Vela anunță că va face demersuri oficiale la nivel central. „O să adresez Ministerului Transporturilor și Infrastructurii o interpelare parlamentară cu privire la situația avariilor de pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin, care sunt soluțiile de remediere și care este graficul de intervenție, având în vedere traficul național și internațional foarte aglomerat de pe ruta DN6”, a transmis acesta.

Citeste si:  Aproape 400 de metri cubi de material lemnos, confiscați în urma acțiunilor desfășurate de polițiști în județul Caraș-Severin

În încheiere, deputatul a adresat un mesaj tuturor participanților la trafic: „Drumuri liniștite tuturor”.

Iți mulțumim că urmărești gugulanul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *