Update!
„Astăzi, 31 august, pe DN 68, în localitatea Voislova, s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul a 2 persoane și rănirea a unei a treia persoane, în următoarele împrejurări:
Din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 53 de ani din comuna Zăvoi conducea un autoturism pe DN 68, la km 23+550 m, nu s-ar fi asigurat la ieșirea de pe un podeț aflat în afara părții carosabile, pe sensul de mers Hațeg- Caransebeș, cu intenția de a efectua manevra de întoarcere, fiind acroșat de un autoturism care circula regulamentar din direcția Hațeg către Caransebeș, condus de un tânăr de 18 ani, autoturismului acestuia din urmă fiind proiectat într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului, pe același sens de mers.
În urma accidentul a rezultat decesul tânărului de 18 ani și a unui minor de 14 ani, pasager stânga spate în același autoturism și rănirea ușoară a unui tânăr de 18 ani, pasager dreapta față în aceeași mașină, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment”, transmit reprezentanții IPJ
Doi tineri au decedat într-un teribil accident.
S-au stins din viață mult prea devreme, 15 și 21 ani aveau tinerii care au decedat.
Accidentul s-a produs pe drumul ce leagă Caransebeș de Hațeg, în Valea Bistrei.
„In jurul orei 10.40, a avut loc un accident rutier pe Valea Bistrei, localitatea Zavoi.
Două autoturisme implicate, cu doua persoane încarcerate și un stalp cazut pe una dintre mașini.
La fața locului se deplaseaza Detasam. de Pomp. Caransebes cu 1 echipaj de descarcerare, 1 echipaj SMURD, 1 ASAS si 2 amb din cadrul SAJ.
A fost anunțat si dispeceratul ENEL”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic, Adrian Manofu.
Vom reveni cu mai multe amănunte!



