Două case în flăcări și o persoană posibil decedată. Garda de intervenție Bozovici, în sprijinul căreia au venit două echipaje de la secția de pompieri Oravița acționează la această oră pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară în comuna Bozovici.
Anunțați prin numărul unic de urgență 112, pompierii ajunși la locul incendiului au constatat că focul se manifesta deja la două case și exista riscul să se extindă și la cea de a 3-a.
Pompierii au anunțat că există o victimă surprinsă de foc într-una dintre case, dar primarul Adrian Stoicu, prezent la locul incendiului a declarat pentru reper24.ro că există o persoană în interiorul unui imobil dar nu se stie dacă aceasta mai trăiește sau nu.