În această perioadă, s-a solicitat intervenția pompierilor pentru stingerea a două incendii produse la apartamente.
- -Primul a avut loc în municipiul Reșița și a fost cauzat de un scurtcircuit electric la un aparat de gătit. Până la sosirea pompierilor, incendiul a fost stins de către proprietar. Salvatorii au intervenit pentru asigurarea zonei până la sosirea echipajelor distribuitorilor de energie electrică și gaze.
- Cel de-al doilea eveniment, produs tot în Reșița, a fost generat de un aparat de gătit lăsat nesupravegheat. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu producă pagube semnificative. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:
- Să nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată;
- După ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
- Curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazuri, plite şi grătare, deoarece acestea pot lua foc uşor;
- Nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie; păstraţi chibriturile şi brichetele în locuri inaccesibile acestora și montaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa cuptorului.
Sursa: ISU CS
FOTO: Arhivă