Duminica Tomii

Duminica Tomii este una dintre cele mai importante zile din perioada pascală. Ea se sărbătorește la o săptămână după Paște și, în acest an, cade pe 19 aprilie. Sărbătoarea amintește episodul biblic în care Mântuitorul Iisus Hristos li Se arată ucenicilor, iar Apostolul Toma își învinge îndoiala.

Denumirea sărbătorii vine de la Apostolul Toma, cunoscut pentru faptul că s-a îndoit de Învierea lui Iisus Hristos până când a văzut cu ochii lui rănile Mântuitorului. Potrivit tradiției creștine, în această zi, Mântuitorul Iisus Hristos li S-a arătat pentru a doua oară ucenicilor, deși ușile erau încuiate. În urma acestei întâlniri, Apostolul Toma Îl mărturisește fără ezitare pe Iisus Hristos drept Domnul și Dumnezeul său.

Un obicei des întâlnit în această zi, este ciocnitul ouălor roșii la cimitir, în semn de comuniune între cei vii și cei morți. De asemenea, se spune că este bine să se dea de pomană pentru sufletele celor adormiți.

În această zi nu se spală haine și nu se face muncă grea în gospodărie, nu se ceartă și nu se folosesc cuvinte urâte, nu se refuză pomana oferită, nu este bine să fii zgârcit sau să ignori pomenirea morților și nu se organizează petreceri zgomotoase sau evenimente nepotrivite.

Gugulanu

Citeste si:  Emil Gânj, anunțat prin 112 într-o localitate din Caraș-Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *