Ediție de succes a „Zilelor orașului Anina“

Sfârșitul de săptămână care a trecut a reprezentat pentru locuitorii fostului oraș minier Anina un prilej de sărbătoare: Zilele orașului Anina.

Cu mic cu mare, tineri și vârstnici, părinți cu copii de mână, au asistat vineri, sâmbătă și duminică la o serie de spectacole pregătite de organizatori. Aceștia au fost: primăria Anina, Casa de Cultură a orașului, în parteneriat cu marius Event le-au oferit locuitorilor ceea ce și-au dorit: muzică, distracție, bună dispoziție.

Pe scena amplasată pe platoulș Bucegi au urcat în cele trei zile ale manifestării, Carmen de la Sălciua, Jean de la Craiova, Petrică Miulescu Irimică, Alin Olan și formația sa, Ionela Iova și Gabi Stanciu. Punctul culminant a fost marcat de Vali Vijelie care a smuls ropote de aplauze de la miile de spectatori.

„Este un eveniment așteptat de locuitorii orașului, greu încercați de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, al nostru în ultima perioadă. În pofida greutăților economice cred că am reușit ca prin această manifestare să le descrețim puțin frunțile și să ne bucurăm împreună de aceste zile ale orașului nostru“ a afirmat edilul orașului Anina Gheorghe Românu.

Desigur nu au lipsit de la această acțiune tarabele cu mici și bere, dar și cele cu diverse obiecte menite să mai scoată câțiva gologani din buzunarele petrecăreților.

Gugulanu

 

Citeste si:  ​Marius Isac: „PNL și USR au livrat un dezastru politic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *