O tragedie s-a produs ieri-seară în localitatea Turnu Ruieni, unde o femeie a fost găsită fără viață în fântână din gospodăria sa.
Alarma a fost dată în jurul orei 21:15, iar la fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvatori. Pompierii, echipajele medicale și celelalte forțe de intervenție au ajuns rapid la adresă pentru a încerca salvarea victimei.
Din păcate, orice efort a fost inutil. Femeia era deja decedată în momentul în care salvatorii au ajuns la locul incidentului.
Trupul neînsuflețit a fost recuperat din fântână de către pompieri, care au desfășurat o operațiune dificilă pentru scoaterea victimei. Ulterior, cazul a fost preluat de polițiști, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.
Foto: Arhivă
Mulțumim că urmăriți Gugulanul.ro!