Incidentul extrem de grav s-a petrecut ieri, în satul Sadova Nouă, județul Caraș-Severin. Mama fetiței ar fi stropit în casă cu substanța care în mod normal este folosită pentru spălarea blănii oilor. A vrut să elimine puricii. După ce a venit micuța de la școală, împreună cu fratele ei de 11 ani și sora sa mai mare, de 15, femeia i-ar fi stropit pe haine cu aceeași substanță și pe copii.
După câteva ore, a venit și tata acasă de la muncă. Și copila a zis că o doare capul. După câteva ore, starea i s-a înrăutățit și nu a mai putut să vorbească. Speriați, au sunat la 112. Un echipaj Smurd și de poliție au ajuns la fața locului. Medicii au preluat-o și au dus-o la spitalul din Caransebeș. Deși i-au acordat primul ajutor, fata a rămas inconștiență. Și a fost transferată în toiul nopții la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Acum este internată pe secția de Terapie Intensivă și monitorizată în permanență. Tatăl Medicii sunt reticenți. Tatăl fetei spune că nu i-au dat șanse de supraviețuire.
Tragedia a continuat, pentru că de dimineață și băiatul de 11 ani a ajuns la Spitalului din Caransebeș. Însă este constient și cel mai probabil mâine îl vor externa. Nu se știe când și dacă se va întâmpla asta si cu sora lui care este în stare gravă.
Însă cazul este cu atât mai grav, cu cat, chiar tatăl recunoaște că soluția destinată oilor, o foloseau frecvent prin casă și pe copii, ca să scape de purici. Poliția anchetează cazul.
„
Ieri, 22 mai, la ora 20.30, polițisti de la Polița Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că femeie din Sadova Nouă a găsit-o pe fiica sa în vârstă de 10 ani, inconștientă în locuință.
Minora a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportată de urgență la cel mai apropiat spital.
În urma verificărilor efectuate de polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și dispunerii măsurilor legale, ce se impun.
De asemenea, au fost informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru a dispune verificări și măsuri conform competențelor legale”, a declar pentru gugulanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
Foto: Arhiva