Fonduri guvernamentale pentru canalizarea comunei Constantin Daicoviciu!

Conducerea administrației publice locale a comunei Constantin Daicoviciu, prin primar Boambeș Daniel, a accesat bani din fonduri guvernamentale pentru realizarea rețelei de canalizare în 4 localități arondate. Proiectul este finanțat prin PNDL 2 și investiția include realizarea rețelei de canalizare pentru o lungime de aproximativ 23 kilometri în localitățile Căvăran, Maciova, Peștere și Mâtnicu Mare.

Primarul Daniel Boambeș a detaliat etapele demarării acestui proiect.

Ca orice proiect, înseamnă o muncă în echipă alături de colegii din Primărie, un deziderat care se realizează în timp. După ce s-au făcut documentele, studiul de fezabilitate, avizele, s-a pregătit dosarul pentru finanțare, a fost depus la Ministerul Dezvoltării, am obținut finanțare. Din nou altă muncă pentru licitație, din nou toate avizele refăcute pentru autorizația de construcție. La ora actuală, noi suntem la faza de lucrări. S-a finalizat execuția rețelei de canalizare în localitățile Maciova, Peștere, Mâtnicu Mare.

În această perioadă se lucrează la execuția rețelei de canalizare în localitatea Căvăran, și sper ca firma care execută lucrările să se încadreze în termenul de execuție . E o întindere mare a rețelei de canalizare pentru cele 4 localități, plus că trebuie montate căminele de vizitare, racordurile la fiecare gospodărie din cele 4 sate” – a declarat primarul Daniel Boambeș.

În paralel cu această investiție, în comuna Constantin Daicoviciu se derulează și lucrările la rețeaua de alimentare cu apă, lucrare care este într-o fază destul de avansată. În această perioadă se execută branșamentele la gospodăriile din localitatea Căvăran.

Eu am încredere că toate lucrările aflate în execuție se vor finaliza cu bine, oamenii vor fi mulțumiți de aceste utilități, mai ales că la rețeaua de alimentare cu apă pentru cele 4 localități suntem avansați, ne apropiem de final, cu lucrarea, avem făcute branșamente la o mare parte din gospodării, avem executate forajele. Vom demara racordul la energia electrică ca să putem da drumul la pompele care vor alimenta rețeaua cu apă în cele patru localități. După finalizarea acestor proiecte vor fi toate cele 6 localități ale comunei branșate la canalizare, dar și la rețeaua de alimentare cu apă.

Eu am observat că după ce am finalizat lucrările de alimentare cu apă și canalizare în cele două sate, Prisaca și Zăgujeni, toate gospodăriile s-au racordat la canalizare ori s-au branșat la apă, au început lucrările de modernizare în gospodării, a băilor în interior, a bucătăriilor, lumea a început să se modernizeze”, a declarat edilul comunei, Daniel Boambeș.

Citeste si:  Cum arată bancnota de 20 de lei, lansată de BNR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *