(FOTO)Accident între Topleț și Orșova. Trei persoane au fost rănite

(FOTO)Accident între Topleț și Orșova. Trei persoane au fost rănite. „În această dimineață, Poliția Municipiului Orșova a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe DN 6, în afara localității Orșova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 60 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, zona Valea Cernei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj.



În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 23 ani a fost proiectat într-un alt autovehicul condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a cetățeanului bulgar, a conducătorului auto de 23 de ani și a unei femei de 57 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 60 de ani.



În cauză, a fost fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, declară I.P.J. Mehedinți.

Citeste si:  Bănuit de furt din locuinţă, identificat de polițiști

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *