Găsit mort după ce i-a luat foc casa.

Găsit mort după ce i-a luat foc casa. Alarmă în Caransebeș pe o stradă din cartierul pipirig.



Casa unui bărbat, despre care vecinii săi zic că strângea gunoaie, a fost cuprinsă de flăcări.

Un nor negru de fum, ieșea din locuința acestuia.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit de urgență cu mai multe autospeciale.

„Detașamentul de Pompieri Caransebeș intervine de urgență cu 4 echipaje de pompieri militari cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și lucru la înălțime și o ambulanță SMURD, un echipaj cu o ambulanță SAJ și un echipaj IPJ., la un incendiu care a cuprins o casă din cartierul Pipirig din municipiul Caransebeș.



In interiorul casei a fost găsită o victimă în stare de inconștiență.

Victimei, un bărbat în vârstă de aproximativ 64 ani, i s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără rezultat, astfel că în jurul orei 15.00, a fost declarat decesul acestuia.

 

In acest moment incendiul, manifestat cu o degajare mare de fum, este localizat, nu există pericol de propagare al acestuia și se acționează pentru lichidarea lui.
Nu se înregistrează alte victime”, declară purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Adrian Manofu.

Citeste si:  Jale și durere în comuna cărășeană Cornereva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *