Haos pe șoselele din Caraș-Severin, dar și o lecție de omenie

 



A fost haos pe șosele în ultimele 24 de ore, după ce ninsorile abundente au pus la grea încercare infrastructura rutieră din vestul țării. Pe Drumul Național 6, în județul Caraș-Severin, mai multe autotrenuri nu au mai putut înainta, traficul fiind blocat ore întregi din cauza condițiilor meteo extreme.

Zăpada, carosabilul acoperit și lipsa aderenței au transformat drumul într-o capcană pentru șoferii de TIR, iar situația a degenerat rapid într-un blocaj de proporții. Coloane de mașini, nervi întinși la maximum și multă neputință — imaginea clasică a iernilor grele de la noi.

Dincolo însă de haosul creat de ninsoare, a existat și un moment care ne-a făcut să spunem: da, se poate și la noi. Un echipaj de poliție din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene nu s-a limitat la dirijarea traficului sau la constatări din autospecială. Oamenii legii au pus mâna pe lopeți și au muncit cot la cot pentru a debloca autotrenurile rămase înzăpezite.



Da, polițiștii au dat la lopată. Au ajutat, au împins, au făcut tot ce a fost omenește posibil pentru ca drumul să fie redeschis și traficul reluat. Un gest simplu, dar care spune mult despre implicare, responsabilitate și spirit civic — lucruri pe care, de multe ori, spunem că nu le mai vedem.

Poate că iarna a venit „ca-n povești”, dar intervențiile nu au fost tocmai de basm.

P.S.: Dacă a nins ca-n povești, deszăpezirea a fost ca-n…?
Continuați voi.

Citeste si:  O fată și doi tineri, arestați după ce au furat 1.500 de metri de cablu de cupru din stația CFR Caransebeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *