Ilie Bolojan: „Susțin proiectul, dar când va fi fezabil“

Despre o nouă împărţire administrativ teritorială a României s-a vorbit mult şi nu s-a făcut mai nimic. Premierul Bolojan a afirmat recent că va susţine o eventuală comasare a comunelor din România, atunci când proiectul va fi „fezabil“. Parcă-l aud pe ex premierul Ciolacu cu „momentan nu e oportun“.

Oricum o reformă administrativ teritorială a României ar trebui făcută. Cea actuală are vreo 60 de anisori și e depășită; ba mai mult e o gaură neagră care obosește bugetul țării și complică lucrurile. Din păcate situația nu se rezolvă cu o comasare a comunelor. Răul trebuie tăiat de la radacină.

În locul județeleor, a Consiliilor Județene se poate merge pe regiuni (asemeni regionalizării Agențiilor de Dezvoltare Regională), orașele și municipiile trebuie să se încadreze într-un anumit număr de locuitori (nu 1500 – 2000 și tu ești oraș), iar comunele unificate funcție de populație și suprafață administrată.

În cadrul primăriilor desființate se pot delega 2 – 3 persoane care să îndeplinească mai multe atribuții, bazate în principal pe internet: (adeverințe, încasări, plăți, reclamații). Economiile ar permite o bună funcționare și o dezvoltare a tuturor acestor localități, pe modelul statelor europene.

Din păcate partidele politice nu își doresc așa ceva, pentru simplul motiv că se pierde bazinul electoral. Ce probleme cu bugetul, ce datorii istorice, ce împovărare a statului; niumic nu mai contează în fața posibilei pierderi a voturilor. Nimeni nu vrea să ia taurul de coarne și să facă o reformă administrativă reală.

„Dacă se va ajunge în anii următori la un consens privind comasarea, eu îl voi susține. Comasarea este o procedură greoaie, iar condițiile de validare a referendumului, precum prezența la vot, sunt greu de atins. Cu câte e mai mare localitate, probabilitatea să ajungi la consens e mai mică“ a afirmat actualul premnier Ilie Bolojan.

Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

Altfel spus, „nu e oportun“. Nu-i nimic, lasă că țugulanul plătește; strânge din dinți, face mărunt din buze, se scobește mai adânc în buzunare și din 4 în 4 ani va pune ștampila pe aceeași candidați, pe aceleași formațiuni politice, pe aceleași promisiuni dovedite mincinoase.

Gugulanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *