Incendiu la o casă din Gornea





În satul Gornea, comuna Sichevița, a izbucnit un incendiu la o locuință particulară, conform unui apel primit la 112. La fața locului au intervenit două autospeciale și două echipaje ale Secției de Pompieri Moldova Nouă, alături de o autospecială SMURD.

Incendiul a fost localizat rapid, manifestându-se la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. După lichidarea incendiului, pompierii au continuat să ia măsuri pentru prevenirea reaprinderii focului.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un coș de fum defect sau necurățat corespunzător. Se reamintește cetățenilor importanța verificării și întreținerii coșurilor de fum pentru evitarea unor astfel de incidente.

Pentru a preveni producerea unor eventuale incendii la coșurile de evacuare a fumului în această perioadă cu temperaturi scăzute pompierii  vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:

• Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;

• În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea intra scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;

• Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

• La trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;

Citeste si:  11 câini salvați de polițiștii cărășeni!

• Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• În podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de la soba se protejează cu materiale incombustibile;

• Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);

• Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunțați evenimentul în cel mai scurt timp posibil, la numărul de urgențe 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *