Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la o locuință situată pe strada Petru Maior, din municipiul Reșița. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița intervin de urgență pentru stingerea flăcărilor și limitarea propagării incendiului.
La fața locului au fost mobilizate inițial trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Având în vedere amploarea incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și cu o autospecială de primă intervenție și comandă.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, incendiul a fost localizat, iar echipajele acționează în continuare pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor produse de incendiu.

Flăcările au cuprins acoperișul locuinței, afectând o suprafață estimată la aproximativ 150–200 de metri pătrați.
Din fericire, până la această oră nu au fost înregistrate victime.
Intervenția pompierilor este în desfășurare, iar salvatorii depun eforturi pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a împiedica extinderea flăcărilor la construcțiile din apropiere.
Vom reveni cu informații pe măsură ce autoritățile vor comunica noi detalii despre cauzele și pagubele produse de incendiu.