26 de mandate de percheziție domiciliară sunt puse în executare în această dimineață de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița într-o cauza penală instrumentată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. IPJ Caraș-Severin informează că vor fi puse în executare și 26 de mandate se aducere.
„La nivelul Poliției Municipiului Reșița – Biroul de Investigații Criminale, se află în lucru un dosar penal, având ca obiect mai multe plângeri penale din partea furnizorului de energie electrică.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine, în scopul racordării directe la rețeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
La perchezițiile care au loc în Reșița participă polițiști din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, luptători S.A.S., jandarmi din cadrul I.J.J. Caraș-Severin și Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, precum și polițiști locali din Poliția Locală Reșița.