Legea-i lege pentru toți! Opoziția și-a revocat propria hotărâre

Prin exces de putere, cu încălcarea normelor de drept, noua majoritate constituită în Consiliul Local din Comuna Constantin Daicoviciu a emis în luna mai a anului trecut o Hotărâre de Consiliu Local nelegală și netemeinică privind aprobarea închirierii islazului comunal.

La începutul ședinței extraordinare, reprezentantul legal al Primăriei Constantin Daicoviciu a adus la cunoștință reprezentanților Consiliului Local faptul că proiectul de hotărâre privind închirierea islazului, inițiat de către o parte din consilierii locali din opoziție nu îndeplinește condițiile de lege pentru a fi dezbătut.

Consilierilor locali li s-a transmis faptul că proiectul de hotărâre inițiat de o parte din consilieri nu poate fi dezbătut deoarece nu este specificată suprafața de islaz pentru care se dorește închirierea, ba mai mult, la vremea respectivă o suprafață de teren din islazul comunal era obiectul unui litigiu care se afla pe rolul Instanței de Judecată, între Asociația de Pășunat Zăgujeni al cărui președinte, Lucian Călțun, a fost consilier local în mandatul anterior și comuna Constantin Daicoviciu. De asemenea, proiectul de hotărâre nu conținea documentele privind regulamentul de pășunat, nu era stabilită o perioadă de închiriere și prețul pentru suprafața respectivă.

Deși reprezentanții opoziție au votat această Hotărâre de Consiliu Local, fără a ține seama de aceste prevederi legale, demersul lor a fost oprit de reprezentanții Prefecturii care au verificat legalitatea Hotărârii de Consiliu Local.

Legea este lege pentru toți și ca atare Hotărârea de Consiliu Local ilegală a fost revocată fără a fi pusă în aplicare și fără a forța încălcarea legii.

Mai mult, litigiul dintre Asociația de Pășunat Zăgujeni, reprezentată de Lucian Călțun și Comuna Constantin Daicoviciu, aflat în Instanțele de Judecată, a fost definitivat la Curtea de Apel Timișoara, prin respingerea solicitării Asociației de a se înscrie ca proprietar a unei suprafețe de 101 ha teren islaz comunal.

Citeste si:  A sunat la 112 și a cerut recompensă pentru o persoană urmărită. Polițiștii au avut o surpriză

În acest fel, se spulberă iluziile unor persoane care își urmăresc interesele personale în defavoarea comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *