Lovit mortal în timp ce mergea pe mijlocul drumului

Lovit mortal în timp ce mergea pe mijlocul drumului național 6. Tragicul eveniment a avut loc azi-noapte, la ora 22.43. Polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că pe DN 6, la ieșirea din localitatea Teregova către Domașnea, un pieton a fost accidentat de un autoturism.



„Deplansându-se la locul producerii accidentului, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 45 de ani se deplasa pe jos, pe partea carosabilă, la km 417+50 de metri, a fost acroșat cu partea stânga-față de un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus din direcția Orșova către Caransebeș, de un bărbat de 37 de ani, pietonul fiind proiectat pe sensul opus de deplasare.

În urma accidentului a rezultat decesul pietonului.



Șoferul, de cetățenie bulgară, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0”, precizează purtătorul de cuvânt al I.P.J. Caraș-Severin, Alina Boeru.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Citeste si:  OPERAȚIUNEA CONVERSUS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *