Ministerul Apărării Naționale (MApN) a început, din această săptămânmă, primul exercițiu MOBEX din acest an, iar mii de rezerviști vor fi chemați la unitățile militare pentru verificarea stadiului pregătirii populației și a rezervei de mobilizare.
Potrivit unui comunicat oficial al MApN, exercițiul poartă denumirea MOBEX AB-HD-26 și este organizat în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, autoritățile locale și operatorii economici cu atribuții în domeniul apărării, se spune în Comunicatul MApN.
Rezerviștii cu domiciliul în județele Alba și Hunedoara vor primi ordine de chemare și vor participa, timp de o zi, la activități și secvențe de pregătire specifice în unitățile militare stabilite de autorități. Statul Major al Apărării precizează că exercițiile de tip MOBEX sunt organizate periodic și urmăresc verificarea completării unităților militare cu personal și tehnică, precum și consolidarea colaborării dintre rezerviști și militarii activi.
Anul acesta sunt programate trei exerciții de acest tip: Alba și Hunedoara, în luna mai; Neamț, Suceava și Botoșani, în septembrie, respectiv București – Ilfov, în octombrie.
MApN a transmis că aceste exerciții „au caracter de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune”, făcând apel la populație să se informeze doar din surse oficiale pentru a evita dezinformările.
Gugulanu