Un ciclon format în zona Mării Mediterane aduce o schimbare bruscă a vremii în România, cu ninsori la munte, viscol și temperaturi scăzute. Potrivit directoarei Administrația Națională de Meteorologie, Elena Mateescu, episoade de lapoviță sunt posibile și în zonele joase din centrul și estul țării.
Până de Paște și chiar în perioada sărbătorilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit, cu ploi extinse și temperaturi scăzute inclusiv în noaptea de Înviere.
Se prognozează intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze, în general de 45…60 km/h, iar la munte vor fi rafale de peste 80…90 km/h. În centrul, estul și sud-estul țării vor fi precipitații mixte, iar la munte va ninge și îndeosebi la altitudini mari în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local de 10…15 cm) și va fi viscol. Până la sfârșitul intervalului, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.
Vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la sfârșitul săptămânii va fi rece pentru această perioadă în toată țara. Izolat se va forma brumă, iar în Banat se anunță temperaturi chiar și de minus 2 – 3 grade Celsius de miercuri noaptea și până duminica dimineața, deci inclusiv în noaptea de Înviere.
Gugulanu