Numărul accidentelor rutiere, mai mic comparativ cu anul 2021. Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin a făcut public raportul de activitate pe anul 2022, raport în care se regăsește și o analiză a dinamicii accidentelor grave de circulaţie petrecute pe soselele din județ pe parcursul anului trecut.
În anul 2022 numărul accidentelor rutiere cu victime înregistrate în judeţ a fost în scădere față de anul precedent. Înregistrăm descreșteri la numărul total al accidentelor, de la 338 accidente în 2021 la 337 în 2022 (-1, -0,30%), scădere la răniți grav de la 71 în 2021 la 67 în 2022 (-4, -5,63%), răniții ușor scad de la 401 la 391 (-10, -2,49%).
Numărul accidentelor grave scade de la 92 la 81 (-11, -11,95%), crescând însă numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere de la 37 în 2021 la 38 în 2022 (+1, +2,7%).
Nerespectarea regimului legal de viteză: 87 accidente (sub cele două forme, cumulat, viteza neregulamentară şi viteza neadaptată la condițiile de drum), rămâne principala cauză la nivelul județului (la fel ca în 2021). Numărul persoanelor decedate este în creștere (+11; de la 8 la 19), însă scade numărul persoanelor rănite ca urmare a accidentelor produse din această cauză: -15, de la 119 la 134 (față de anul 2021). Această cauză reprezintă 26% (la fel ca și în 2021) din numărul total al accidentelor produse în perioada analizată.
Neacordarea priorității vehiculelor: 38 accidente, reprezintă a doua cauză generatoare a accidentelor cu victime. Se înregistrează o creștere a numărului de accidente comparativ cu 2021 (+4), creștere la numărul de persoane decedate cu 1 (de la 1 la 2) și creștere la numărul persoanelor rănite cu 8 unități (de la 49 la 57). Această cauză reprezintă 11,3% din numărul total al accidentelor (față de 10% în 2021).
Nerespectarea distanței între vehicule: 35 accidente, reprezintă a treia cauză generatoare a accidentelor cu victime. Se înregistrează o creștere a numărului de accidente comparativ cu 2021 (+8), scădere la numărul de persoane decedate (-1, de la 2 la 1) și creștere la numărul persoanelor rănite cu 14 unități (de la 39 la 53). Această cauză reprezintă 10% din numărul total al accidentelor, (față de 8% în 2021).
Indisciplina pietonală: 34 accidente, este a patra cauză generatoare de accidente, soldate cu 6 morți (-1) și 29 răniți (+9, de la 20 la 29); se înregistrează o creștere a numărului de accidente (+10, de la 24 la 34), față de perioada de referință a anului 2021. Procentual, reprezintă 10% (față de 7% în 2021) din totalul accidentelor cu victime.
Alte preocupări de natură a distrage atenția: 33 accidente, reprezintă a cincea cauză generatoare a accidentelor cu victime. Se înregistrează o scădere a numărului de accidente comparativ cu 2021 (-5), creștere la numărul de persoane decedate cu 1 (de la 3 la 4) și scădere la numărul persoanelor rănite cu 15 unități (de la 69 la 54). Această cauză cumulează 9,8% din numărul total al accidentelor, față de 11,2% în 2021.
Rezultatele acţiunilor de combatere a infracţionalităţii rutiere
Sub aspectul infracţiunilor descoperite, au fost efectuate activităţi de cercetare cu privire la 721 de fapte sesizate (față de 788 în 2021, -67, -8,5%). Ponderea o deţin infracţiunile de conducerea fără permis de conducere sau cu permis necorespunzător categoriei – 157 (-35), conducerea unui autovehicul având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, refuzul ori sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice – 155 (-46), conducerea unui autovehicul neînmatriculat/ neînregistrat sau cu număr fals – 29 (-3), conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor stupefiante – 28 (+14).
Ca urmare a activităţilor executate au fost constatate 41.162 de contravenții (+1.242, +3,10%) la OUG nr. 195/2002 republicat, din care 32.389 de efectivele de poliţie rutieră (+1957, +6,4%) şi 8.427 de ordine publică (-997, -10,6%). Din acestea, 1.748 (+45, +2,6%) au fost aplicate altor categorii de participanţi la trafic decât conducătorilor auto (pietoni – 957 (-292); biciclişti – 666 (+281); căruţaşi – 20 (0); motocicliști – 19 (+12), conducători de trotinete – 39).
Au fost dispuse măsuri de sancționare complementară ca urmare a contravențiilor constatate. Astfel, au fost reținute 2.715 de permise de conducere (-231, -7,8%), dintre care 2373 (+323) în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care: pentru depășire – 1256 (+325), viteză – 615 (+212), alcool – 156 (-58), neacordarea priorității de trecere pietonilor: 57, neacordare prioritate vehicule: 70. De asemenea, au fost retrase 888 (+172, +24%) de certificate de înmatriculare, din care 324 pentru defecțiuni tehnice.
Foto: Arhiva