O femeie a murit la spital la câteva ore după ce a căzut dintr-o remorcă



O femeie a murit la spital la câteva ore după ce a căzut dintr-o remorcă . Ieri, la ora 15.17, pe DJ 587, în Delinești, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o femeie a decedat.

„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 57 de ani din Caransebeș conducea un tractor înregistrat, ce tracta o remorcă confecţionată artizanal, neînregistrată/neînmatriculată în circulație, pe raza localității Delinești, la plecarea de pe loc, o femeie de 69 de ani care ar fi urcat în remorca tractorului s-ar fi dezechilibrat, căzând din remorcă pe partea carosabilă.

Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, unde a decedat câteva ore mai târziu.



Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest stabilindu-se că nu consumase băuturi alcoolice”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin,  Alina Boeru.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate și continuă cercetările.

Foto: Arhiva

Citeste si:  TollRo a pornit cu probleme chiar din prima zi. CNAIR confirmă disfuncționalități la conturi și plăți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *