Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou din Banatul de Munte

Cele mai frumoase obiceiuri sunt cele de iarnă, Crăciunul și Anul Nou.

Crăciunul este sărbătorit cu alaiuri de colindători, îmbrăcați în costume populare. Întâlnim colindatul feciorilor, colindatul piţărăilor, Steaua – obicei practicat în prima zi de Crăciun, colindătorii refăcând, în mod simbolic, drumul magilor la locul unde s-a născut pruncul Iisus.

Viflaimul sau Irozii este un teatru popular, care constă în punerea în scenă a nașterii Mântuitorului în casa gazdelor. Pe vremuri, gospodinele aduceau paie în casă, acestea reprezentând ieslea în care s-a nascut Iisus, iar sub fețele de masă așază fân și semințe pentru ca în casele lor să fie armonie și belșug.

Existau și calendarele de ceapă, care se făceau în seara Ajunului. Bulbul cepei se tăia în 12 bucăți, semnificând lunile anului. În fiecare bucată se punea sare, bucățile care lasă mai multă apă marcând lunile ploioase.

De Anul Nou, în unele sate, tinerii aprind un foc mare, foc care simbolizează „arderea” evenimentelor rele pentru a lăsa pe cele bune să intre în noul an (de exemplu, Luncavița, Teregova, Verendin, Mehadica, Cuptoare etc). Copiii umblă cu Plugușorul.

Colindătorii merg din casă în casă și urează gazdelor sănătate, belșug, recoltă bogată și un an fericit. Sânvăsiile, obicei practicat în noaptea de Anul Nou la casele cu tineri aflați în pragul căsătoriei (acest obicei are loc, mai mult, în județul Timiș decât în jud. Caraș – Severin). Femeia cea mai vârstnică din gospodărie așeza sub nouă farfurii mai multe obiecte, fiecare reprezentând o caracteristică a viitoarei mirese sau a viitorului mire.

Indiferent de zonă, românii păstrează, cu sfințenie, obiceiurile din zona natală.

Citeste si:  Dare de mită în Caraș-Severin: inculpat trimis în judecată

Bibliografie:
Petniceanu _ Danciu, Nicolae, periodicul „Vestea”, nr. 7, ianuarie – februarie 2020

Prof. Murariu Cristina

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *