Pericol de explozie după ce o femeie fără permis de conducere, a intrat într-o țeavă de gaz.
Panică pe o stradă din cartierul caransebeșan Pipirig, după ce o „șoferiță ” s-a urcat la volanul mașinii, cu toate că, cel mai probabil era conștientă că în orice clipă poate lovi un copil sau provoca o tragedie.
Concubinul femeii s-ar fi oprit pentru a cumpăra miere de la cineva și a lăsat-o singură în mașină. „Șoferița” de aproximativ 34 de ani, s-a urcat la volan și din fericire nu mers prea mult, aproximativ 30 de metri, după care la un viraj la stânga, a intrat pe contrasens, a lovit o casă, dar și țeava de gaz care se afla pe aceasta.
Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au venit de urgență la fața locului. De asemenea și polițiștii care au testat-o pe femeie cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ.
Mai mulți reprezentanți de la firma furnizoare de gaz au reușit să oprească scurgerea la timp si să evite o nenorocire.