Pericol ignorat: 60 de incendii la coșuri de fum în Caraș-Severin, într-un an





Pericol ignorat: 60 de incendii la coșuri de fum în Caraș-Severin, într-un an. Atenție la coșurile de fum! Măsuri esențiale pentru siguranța locuinței

 

Pe perioada sezonului rece, riscul izbucnirii incendiilor la locuințe este semnificativ mai ridicat, principalele cauze fiind reprezentate de coșurile de fum necurățate, neverificate sau neizolate corespunzător față de materialele combustibile. În județul Caraș-Severin, pe parcursul anului 2025, au fost înregistrate 60 de incendii generate de astfel de neglijențe.



În vederea reducerii riscului de incendiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • Curățați periodic coșurile de fum pentru îndepărtarea funinginii și întrețineți-le prin zugrăvire, pentru a putea observa și remedia eventualele fisuri;
  • Verificați canalele și coșurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte crăpături care pot permite scânteilor să aprindă materialele combustibile din apropiere;
  • Izolați corespunzător coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor și acoperișului și păstrați distanța minimă de siguranță;
  • Montați o bucată de tablă pe podea, în fața sobei, pentru protejarea zonei împotriva căderii jarului;
  • Depozitați materialele combustibile la distanță sigură față de sursele de încălzire;
  • Evitați utilizarea lichidelor inflamabile (de exemplu benzină) pentru aprinderea focului;
  • Folosiți lemne adecvate ca dimensiuni pentru vatra focarului, mențineți ușa sobei închisă și evitați supraîncălzirea acesteia;
  • Supravegheați permanent copiii și nu le permiteți accesul în apropierea sobelor, coșurilor de fum sau altor surse de încălzire.

 

În cazul producerii unui incendiu, apelați de urgență numărul unic 112.

 

Respectarea acestor măsuri simple poate salva vieți, locuințe și bunuri, precizează sg. maj. Rusan Iuliana

Citeste si:  Cărășean prins cu TIR-ul cu lemne la Lugoj. Semiremorca a fost indisponibilizată

Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *