Petreci ”sparte” de polițiștii caransebeșeni –
Azi-noapte, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la două evenimente private organizate pe raza municipiului (mese festive cu ocazia zilelor de naștere), la care au participat mai multe persoane.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat în total, un număr de 17 persoane și au aplicat sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, atât participanților, cât și organizatorilor celor două petreceri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 5.500 de lei.
În urma intervenției polițiștilor, evenimentele au fost întrerupte, iar participanții au părăsit locația”, au declarat reprezentanții IPJ Caraș – Severin
Foto arhiva