Polițiștii reșițeni în sprijinul comunității, de Sărbători

Polițiștii reșițeni în sprijinul comunității, de Sărbător! În preajma Sfintei Sărbători de Crăciun, polițiștii cărășeni și-au propus să vină în sprijinul cât mai multor familii greu încercate din județ, pentru care fiecare ajutor contează.

O parte dintre polițiștii de la Poliția Municipiului Reșița s-au mobilizat, îndemnând și pe alții să se implice și,  astfel, au reușit să adune aproape 7.000 de lei, bani cu care au fost sprijinite 6 familii cu 30 de copii și mai multe persoane vârstnice din localitățile rurale din zona Bocșa, cu produse alimentare, jucării, dulciuri și alte bunuri necesare.



Pentru cei 9 copii ai unei familii din Ramna și pentru părinții lor au fost procurate lemne de foc pentru iarnă, în continuare polițiștii propunându-și să sprijine familia în reabilitarea minimală a căsuței în care stau, pentru a trece cu bine peste anotimpul rece, urmând să primească, cu sprijinul autorităților locale, o altă locuință, anul viitor.

Unul dintre colegii care au demarat această acțiune, a mărturisit că vor continua să ajute această familie pentru că își doresc ca toți copiii să meargă la școală, iar pentru aceasta au nevoie de condiții de trai decente.

Și polițiștii de proximitate au încercat să sprijine comunitățile în mijlocul cărora își desfășoară activitatea, la fel cum au procedat și cu alte ocazii când a fost nevoie.

Împreună cu Asociația Generală a Românilor Uniți, Greco Catolici Reșița, unul dintre colegii noștri, polițișt de proximitate, a fost ajutorul lui Moș Crăciun, pregătind daruri pentru copiii din Cartierul Doman, care vor fi dăruite acestora de Crăciun, la Parohia Greco Catolică Doman, implicarea acestuia fiind apreciată de către reprezentanții Parohiei, printr-o postare pe pagina de pe o rețea de socializare.



Prin astfel de gesturi încercăm să dăm o mână de ajutor pentru ca, de Sfânta Sărbătoare de Crăciun, toți copiii să primească de la Moș Crăciun darurile mult așteptate și cu toții să aibă sărbători liniștite, cu toate cele necesare.

Citeste si:  BUNURI ÎN VALOARE DE APROXIMATIV 24.000 DE LEI, SUSTRASE DINTR-UN AUTOTURISM, RECUPERATE DE POLIȚIȘTII ORĂVIȚENI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *