Prima misiune





Prima misiune în cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug marchează pentru Sg. Maj. Dimitrovici Darko un moment definitoriu: începutul unei etape care îmbină profesia aleasă cu o pasiune purtată încă din copilărie.

La doar 21 de ani, acest pas nu este doar o responsabilitate profesională, ci împlinirea unui vis crescut odată cu dragostea pentru munte și natură.

Originar din localitatea Măcești, județul Caraș-Severin, Darko a ales uniforma bleu-jandarm, iar formarea sa la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni i-a consolidat disciplina, spiritul de sacrificiu și respectul față de lege.

După absolvire, și-a început activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ialomița, unde a acumulat experiență și și-a format baza profesională.



Dorinta de a fi mai aproape de munte și de misiunile specifice acestuia l-a condus, după o perioadă, către Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin. Aici, parcursul său profesional s-a aliniat cu aspirațiile personale, iar încadrarea la Postul de Jandarmi Montan Văliug a devenit pasul firesc spre împlinire.

Astăzi, aflat la început de drum ca jandarm montan, Darko este motivat, responsabil și dornic să învețe. Pentru el, muntele nu este doar locul unde își desfășoară misiunile, ci un simbol al perseverenței și al visurilor transformate în realitate, transmite Marius Săndulescu, purtător de cuvânt al IJJ CS.

Citeste si:  Tânăr reținut în Caransebeș: beat și fără permis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *