Primarul Daniel Boambeș luptă pentru tinerii din comună!

Primăria comunei Constantin Daicoviciu a încheiat recent un Contract de Comodat cu Episcopia Caransebeșului care se referă la „Centrul de Tineret Zăgujeni”. Primarul comunei Constantin Daicoviciu a transmis membrilor Consiliului Local al aceleiași entități, o motivare privind faptul că spațiul pus la dispoziție pentru episcopie este insuficient, ca urmare a activității acestui centru care se extinde și pentru tinerii altor comunități, prin accesarea unui proiect cu finanțare europeană.



Scopul serviciului social „Centrul de Tineret Zăgujeni” este  prevenirea abandonului şi instituţionalizării copiilor, prin asigurarea unei mese pe zi și a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere–socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere şi educare pentru părinţii sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

 

„Centrul de Tineret Zăgujeni” asigură promovarea dreptului fiecărui copil de a-şi păstra relaţiile familiale, iar aceasta se realizează oferind servicii adecvate familiei în situaţie de risc de abandonare a copilului, pentru a se îndeplinii responsabilităţile legate de îngrijirea, securitatea şi educaţia copilului.



Grupul țintă este compus din 106 copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială care urmează să beneficieze de servicii sociale individualizate în vederea integrării sociale și dobândirii aptitudinilor de viață independentă.

 

„Pregătirea pentru viața independentă este o formă de educație non-formală, participativă, de stimulare și dezvoltare personală. Aceasta nu se substituie pregătirii școlare a copilului, ci este complementară acesteia și, în situația copiilor aflați în evidența sistemului de protecție pentru prevenirea abandonului și instituționalizării, reprezintă complementara demersurilor și eforturilor propriilor familii, așa cum decurg din obligațiile și responsabilitățile părintești“, a explicat edilul Daniel Boambeș.

Citeste si:  ​Marius Isac: „PNL și USR au livrat un dezastru politic”

În cadrul centrului se vor desfășura următoarele activități: se asigură transportul de pe  teritoriul aferent Strategiei de Dezvoltare Locală a Asociației „Grupul de Acțiune Locală Țara Gugulanilor” (localitățile Criciova, Oțelu Roșu, Armeniș, Băuțar, Bolvașnița, Buchin, Bucoșnița, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Glimboca, Marga, Obreja, Paltiniș, Sacu, Slatina-Timiș, Turnu Ruieni și Zăvoi) la centru; îngrijire şi supraveghere pe timpul zilei; asigurarea hranei  prin servirea mesei de prânz; petrecerea timpului liber într-un mod plăcut şi util; asistenţă socială; activităţi de îngrijire, educaţie, recreere–socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă și tabere de zi.

 

„ Pe această cale mulțumesc Preasfinției Sale Lucian, Episcop al Caransebeșului, mulțumesc tuturor reprezentanților Episcopiei și parohiilor implicate în acest proiect. Mă bucur foarte mult că există o colaborare deschisă venită în sprijinul tinerilor.”, precizează primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *