Prins cu pește în portbagaj

Prins cu pește în portbagaj. Deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește constituie infracțiune și se pedepsește prin lege



Un bărbat de 57 de ani din Caransebeș a fost depistat de către polițiști de la Biroul de Ordine Publică al Poliției Municipiului Caransebeș, zilele trecute, în timp ce ar fi comercializat pește din portbagajul mașinii personale, pe strada Cazărmii din municipiu.

Bărbatul a prezentat pentru control un aviz de însoțire a mărfii pe care erau înscrise și alte specii de pește față de cele pe care le avea în mașină.

Cele 12,6 kg de pește din specia somn și 9,6 kg de pește din specia crap, care nu erau înscrise pe avizul de însoțire a mărfii au fost ridicate în vederea confiscării, medicul veterinar din cadrul D.S.V.S.A. Caraș-Severin prezent la fața locului constatând că peștele era impropriu consumului uman.



În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește.

Conform legii, documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării.

Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege;

Pedeapsa stabilită de lege pentru această infracțiune este amenda și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani.

Citeste si:  Dorina Șovre, cetățean de onoare în comuna natală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.