Prins de polițiștii caransebeșeni după ce ar fi violat o bătrână

Prins de polițiștii caransebeșeni după ce ar fi violat o bătrână.

„La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 72 de ani, din sat Lacu-Sărat, ar fi fost violată.



Din primele cercetări, a rezultat faptul că în noaptea de 14 spre 15 decembrie a.c., un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din sat Lacu-Sărat, ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, unde, prin constrângere, ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta.

La data de 17.12.2022, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, în colaborare cu Poliția Municipiului Caransebeș l-au depistat pe bărbatul în cauză, într-un mijloc de transport ce efectuează curse regulate către Germania pe raza județului Caraș-Severin, fiind condus la sediul poliției pentru audieri, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.



Totodată, în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

La data de 18.12.2022, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, acesta fiind încarcerat în C.R.A.P. Brăila”, precizează IPJ Brăila.

Citeste si:  ​Marius Isac: „PNL și USR au livrat un dezastru politic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *