Proiectul infrastructurii rețelei de gaz, aprobat de Ministerul Dezvoltării pentru comuna Constantin Daicoviciu!

Astăzi au fost aprobate 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale, în valoare totală de 1.412.910.307,88 lei, finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja și care fac parte din categoria celor 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar a căror valoare a excedat plafonul alocat POIM.



Între proiectele aprobate se află și cel al comunei Constantin Daicoviciu, în valoare de peste 40 de milioane de lei, pentru care a făcut toate demersurile primarul Daniel Boambeș. Este vorba de proiectul înființării distribuției de gaze naturale în comuna Constantin Daicoviciu, cu satele aparținătoare  Căvăran, Mâtnicu Mare, Zăgujeni, Prisaca, Peștere și Maciova.

Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale, a reamintit ministrul Cseke Attila.

Alesul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș demonstrează încă odată că tenacitatea, ambiția și dorința de a da o șansă reală comunității sunt atuuri de la care nu a făcut și nu va face niciodată rabat.

Citeste si:  Modificarea programului temporar de furnizare a apei potabile în cartierele Steierdorf și Sigismund din Anina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *