Purtarea măștii devine obligatorie în tot județul!!!

Purtarea măștii devine obligatorie în tot județul Caras-Severin !!!

„ Având în vedere creşterea continuă şi îngrijorătoare a numărului de persoane infectate cu SARS CoV-2 în judeţul nostru, astăzi, 03.11.2020, a avut loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.
În urma analizelor, s-au dispus adoptat următoarele hotărâri:
1. Hotărârea nr. 47/03.11.2020, privind constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19, pe ultimele 14 zile, la data de 03.11.2020 şi dispunerea măsurilor pentru punerea în aplicare a HGR nr.856/2020 la nivelul județului Caraș-Severin;
⚠️2. Hotărârea nr. 48/03.11.2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura în spaţiile deschise pe tot teritoriul judeţului Caraş-Severin, după cum urmează:
⚠️Art.1. (1) Începând cu data de 04.11.2020, pe toată perioada stării de alertă, pe teritoriul județului Caraş-Severin, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.
(2) Se exceptează de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense sau alte activităţi, reglementate de prevederi legale în vigoare.
⚠️Art.2. Se instituie în sarcina administratorilor/proprietarilor de spații publice deschise, afișarea la loc vizibil a informațiilor privind obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în aceste spaţii.
⚠️Art.3. (1) Se instituie în sarcina autorităților și instituțiilor competente aplicarea măsurilor necesare pentru intensificarea acțiunilor de control în toate spațiile publice deschise.
(2) Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne împreună cu alte instituţii cu atribuţii de control (Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin, Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, etc), conform competențelor legale.
(3) Nerespectarea măsurilor mai sus menţionate se sancţionează cu amendă contravenţională, potrivit legii.
⚠️Art.4. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin va modifica prezenta Hotărâre în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul judeţului Caraş-Severin.
⚠️Art.5. Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 04.11.2020 şi se va publica pe site-urile Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin.
⚠️Art.6. (1) Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, prin e-mail, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin şi unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Caraş-Severin.
(2) Prin grija Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență prezenta hotărâre se va afişa la loc vizibil şi va fi diseminată în mod corespunzător” ne informează Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin

 

Citeste si:  La pușcărie după ce a condus băut la volan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *