Record doborât pe lacul Surduc. Ce monstru a reușit să captureze un pescar din Boldur



Un nou record de captură a fost stabilit pe lacul Surduc, după ce un pescar din Boldur a reușit să scoată din apă un somn uriaș, de nu mai puțin de 71 de kilograme.

Iți mulțumim că urmărești LUGOJ INFO !

Captura impresionantă a fost făcută luni dimineață și depășește cu aproximativ 10 kilograme precedentul record cunoscut pe lac, stabilit în urmă cu aproximativ 14 ani.

Pescarul spune că este, de departe, cea mai mare captură din întreaga sa activitate. De-a lungul anilor, bărbatul a mai prins exemplare spectaculoase, inclusiv crapi de 13-14 kilograme, însă nu și-a imaginat că va ajunge să scoată din lac un pește de asemenea dimensiuni.

Somnul, o femelă cu o lungime de aproximativ 2,20 metri, i-a dat serioase bătăi de cap. Lupta cu peștele a durat mai bine de o oră, până când pescarul a reușit să îl aducă lângă barcă și să îl scoată din apă.

Lansarea fusese făcută din barcă, la aproximativ 400 de metri de mal, într-o zonă în care apa are adâncime suficientă pentru exemplare de talie mare.

Captura de 71 de kilograme devine astfel una dintre cele mai spectaculoase înregistrate vreodată pe lacul Surduc și stabilește un nou reper pentru pescarii care frecventează zona.

„Captura excepțională realizată pe lacul Surduc confirmă încă o dată că protejarea fondului piscicol și respectarea regulilor de pescuit dau rezultate. Un somn de asemenea dimensiuni nu apare întâmplător, ci este dovada că, atunci când resursa piscicolă este ocrotită, natura răsplătește răbdarea pescarilor. Ne bucură faptul că, în ultimii ani, au fost semnalate tot mai multe capturi deosebite pe apele din județ. Aceste rezultate ne motivează să continuăm și să intensificăm acțiunile de protecție atât pe lacul Surduc, cât și pe râurile Timiș și Bega. Suntem conștienți că braconajul reprezintă în continuare o problemă pe lacul Surduc, însă conducerea AJVPS Timiș face eforturi constante pentru combaterea acestui fenomen. Nu este o luptă ușoară, dar obiectivul nostru este clar: să reducem cât mai mult braconajul și să protejăm exemplarele valoroase care pot transforma aceste ape în adevărate repere pentru pescuitul sportiv.”, a declarat pentru Lugoj Info, președintele Clubului de Vânătoare și Pescuit Lugoj, Paul Drinovan.

captura surduc
Citeste si:  Avarie de proporții la Reșița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *