După titlu pare mai degrabă o filă de calendar sau, de ce nu, însemnări dintr-un jurnal. Nu e nici una, nici alta. Pur și simplu e o constatare a unei sărbători (pentru unii) sau a unei alte zile anoste ruptă de realitate precum o filă din calendar.
Loc de desfășurare: Reșița
În centrul civic cei mici și-au dat ghionturi, își trăgeau mămicile de fustă și exclamau: „Uite mamă trec soldații“. Cei mari, cu steaguri tricolore în mâini, cu fulare sau eșarfe tricolore, pe ici pe colo și câte o cocardă prinsă în piept.
Au trecut soldații în pas de defilare, au dat onor oficialităților și s-au retras care încotro. Ele, oficialitățile, au renunțat la discursurile sforăitoare, la promisiunile de mai bine, de unitate și înțelegere. Apreciez; chiar nu era momentul în situația actuală.
Centrul civic a fost gătit de sărbătoare; doar centrul civic. Fântâna cinetică, refăcută după ani de „lasă-mă să te las“, a fost admirată și de statuia creatorului ei, maestrul Constantin Lucaci.
Pe drumul de întoarcere în Govândari (noua Catangă a orașului), am încercat să număr steagurile arborate de primărie pentru a marca această zi aniversară a nației române și mi-am amintit, vrând – nevrând de Caragiale: „Două la prefectură…Două la primărie…Unul la școala de băieți…Poate unul-două să le fi dat vântul jos… da’ s-a pus…“
Dacă e să ne luăm după vorbele Pristanda, se pare că prin Catanga noastră a suflat tare de tot vântul, nu de alta dar le-a luat pe toate. Acum înțeleg că Parcul Tricolorului din Lunca Bârzavei e în reabilitare; înțeleg și că în proiectul european ce ne-a adus tramvaie nou nouțe și grădină botanică între căile de rulare, stâlpii nu erau prevăzuți cu suporți pentru steaguri, dar chiar așa… niciun drapel tricolor cât e Govândarul de lung?
Pe ici pe colo, pe la ferestre ori prin balcoane și-au mai arborat reșițenii câte un steag. Am mai văzut și câteva mașini cu stegulețe tricolore și cornuri de ren prinse pe la portiere. Ce legătură e între ele, nu știu.
Bine zic, poate că nu au fost bani (?); poate să le fi luat vântul (:))), dar chiar așa, pe toate…. Măcar unul, două de sămânță sau, dacă nu s-au mai găsit prin magazie, să fi arborat și unul al statului Zanzibar că tot există legături de prietenie.
În rest, un 1 Decembrie zgribulit, cu meniu fix pentru toți românii: fasole cu ciolan. Acum, dacă e să fiu rău, mulți au avut parte doar de osul din ciolan, cărnița fiind servită reșițenilor, în funcție de cartierul de domiciliu.
Dar uite că ziua e pe terminate și nu am apucat să le spun tuturor, din toată inima, un sincer LA MULȚI ANI ROMÂNIA. Pentru că asta e a noastră și așa trebuie să rămână, indiferent de opțiunile politice ce ne animă!
Gugulanu