Ruga de la Oțelu Roșu a intrat în atenția Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în urma a 17 acțiuni de control desfășurate la operatorii economici din zonă, fiind constatate numeroase abateri și aplicate sancțiuni consistente.
„În perioada 21.05 – 22.05.2026 Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Caraș-Severin a desfășurat o serie de acțiuni de verificare a modului de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a produselor alimentare, a produselor nealimentare și prestărilor de servicii în cadrul evenimentului ˮRuga de la Oțelu Roșuˮ desfășurat în centrul civic al orașului Oțelu Roșu.
Astfel, au fost efectuate 17 acțiuni de control, fiind întocmite 5 PVC-uri, 1 PVD și 11 PVCC-uri, și au fost constatate abateri la 11 dintre operatorii economici verificați, fapt care a dus la aplicarea următoarelor sancțiuni:
– 12 amenzi contravenționale, în valoare totală de 21.000 lei
– 3 avertismente – oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor neconforme, în valoare de circa 1.070 lei
– oprirea temporară de la comercializare a produselor cu abateri de etichetare, în valoare de peste 825 lei – interzicerea utilizării echipamentelor de agrement pentru cei 3 operatori economici care prestau servicii de agrement și nu ofereau consumatorilor informațiile necesare prevăzute de HG nr. 435/2010, care și-au reluat activitatea după intrarea în legalitate.
– oprirea temporară a prestării serviciilor de alimentație publică la 2 operatori economici
Principalele abateri constatate de comisarii CJPC Caraș-Severin au fost următoarele:
– Prestarea serviciilor de agrement fără a oferi consumatorilor informații despre: denumirea parcului de distracții; numărul autorizației de funcționare a parcului de distracții emisă de autoritățile publice locale; datele de identificare ale administratorului, inclusiv adresa unde acesta are sediul; numerele de telefon ale serviciilor profesioniste pentru situații de urgență (salvare, pompieri, poliție) și al ANPC, neindicarea locului unde se regăsește trusa medicală de prim ajutor precum și neîmprejmuirea parcului, conform art. 6 din HG nr. 435/2010.
– Comercializarea unor produse alimentare cu etichete incomplete sau fără elemente de identificare și caracterizare în limba română și avertismente privind coloranții care pot afecta negativ activitatea și atenția copiilor
– Nerespectarea procedurilor de lucru la prepararea produselor alimentare și a condițiilor de păstrare/depozitare a materiilor prime și a preparatelor culinare calde
– Neinformarea consumatorilor cu privire la gramajele preparatelor culinare, la produsele care pot produce alergii sau intoleranțe, la declarația nutrițională și la mențiunea „produs din produs decongelat”, se arată în comunicatul emis de Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caras -Severin.
Îți mulțumim că urmărești gugulanul.ro
Foto: arhivă