Scurt istoric a satului Căvăran. In articolul „Cavaranul in Evul Mediu” (revista „Analele Banatului” nr. 1/1931), neobositul cercetator si istoric banatean I. Miloia sublinia ca: „aceasta localitate (Cavaran) se poate considera una din cele mai interesante din punct de vedere romanesc”. Cuvintele acestea vin sa pecetluiasca istoria deosebit de interesanta a Cavaranului de azi si sa constituie un motiv de reala mandrie pentru toti locuitorii acestor meleaguri.
Primele stiri cu privire la Cavaran sunt furnizate la documente in limba maghiara; este vorba de trei lucrari ale lui Pesty Frigyes aparute la Budapesta in 1876, 1878 si 1884. Pesty este de parere ca denumirea localitatii vine de la un nume de familie aratand ca despre trecutul ei stie prea putin „cu toate ca in urma pozitiei sale favorabile a putut sa fie un sat insemnat”
In volumul al doilea din Istoria Banatului de Severin, la pagina 109 Pesty vorbeste despre „orasul Caran” in sapte pagini, urmand sa mai vorbeasca de aceasta localitate si in legatura cu istoria orasului Caransebes. Parerea lui I. Miloaia este aceea ca autorul maghiar a confundat orasul Caran cu un district al orasului Caransebes. In studiul amintit mai sus, istoricul banatean arata ca numele de azi al localitatii Cavaran deriva din vechea forma Caran schimbat mai tarziu in Caaran, Cauran si ca aceste denumiri nu respecta o ordine cronologica, ci se folosesc si alternativ.
Prima amintire indirecta a Cavaranului se face intr-o diploma din anul 1290, aprilie 29, cand regele Ladislau al IV-lea viziteaza orasul Caransebes (Pesty considera orasul Caran ca facand parte sin Caransebes)
Intaia stire precisa asupra Cavaranului dateaza din 1371 si 1375, cand regina Elisabeta (1371) si regele Ludovic cel Mare (1375) iau in aparare pe iobagii din Cavaran, fata de care valahii Radow (Radu) si Heg (Neagoe) s-au purtat „cu nedreptate” ocupandu-le padurile si pamanturile ce se gasesc dincoace de Mutnopataka (Matnicel). Cu aceasta ocazie se arata ca pamanturile respective „erau din vremuri de demult” ale iobagilor din Cavaran.
In anul 1392, insusi regele Sigismund, in trecerea spre Serbia, contra careia plecase cu oastea, se opreste la Cavaran, fapt ce reiese din datarea unei scrisori de aici, din 11 iunie.
In anul 1379, 1 iunie, intr-o scrisoare de donatie a regelui Sigismund este amintita localitatea Poganch (Poganis) ca apartinand „Districtului Cavaran”, ca bun special al orasului.
Intr-un document din 1422 (31 martie) se aminteste localitatea Vozesdea in districtul „Caaran”.
Dintr-o scrisoare datata din Cavaran reiese ca guvernatorul Ioan Huniode a trecut prin Cavaran la 14 octombrie 1447, in ziua evanghelistului Luca. Intr-un document din iunie 1452 gasim iarasi o amintire a Cavaranului. De asta data e vorba de o cearta dintre nobilii din Mitnic si Macicas, care apeleaza la arbitrajul Cavaranului.
In anul 1458, ianuarie 29, Juzzi Toma Nyro si Grigore, reprezentanti ai orasului Cavaran, cer regelui Matia reinnoirea drepturilor pe care le-au avut si mai inainte si anume ca iobagii sa poata veni si pleca in libera voie, sa nu mai fie impiedicati de nimeni daca si-au platit drepturile cerute, drepturi ce au fost date de regele Sigismund.
Intr-un document din anul 1494, mai 27, gasim numele juzilor din Cavaran care sunt chemati in fata judecatorilor din Caransebes. Ioan Pacalab se plange ca oamenii din Cavaran pescuiesc in helesteul sau, ca-l folosesc padurile si livezile, ca vaneaza pe teritoriul ce-i apartine.
In anul 1500 se aranjeaza incasarile decimelor ce orasele Sebes si Caran trebuiau sa le plateasca Capitolului din Cenad.
Intr-un document din anul 1585 rezulta ca orasul Cavaran avea autoritati si dregataie separate fiind compuse din prim-judele, doi jurati si doisprezece consilieri jurati (in documentul amintit sunt date in continuare numele acestora).
In anul 1596 orasul Cavaran din districtul Caransebesului si satul Olosag din districtul Lugojului trec in posesiunea lui Nicolae Josika, fiind anexate cetatii Jdioara. In contra acestei anexiuni cetatenii din Cavaran protesteaza cu indarjire.
In 1599 si 1609 este amintit Cavaranul intr-un proces de proprietate.
Intr-o scrisoare a lui Gabriel Bathory din 1626 este amintit Cavaranul cu numele meghiarizat de Karan, ca localitate in care se gaseau 100 de calareti si 100 de infanteristi, apoi in 1642 gasim amintit Cavaranul ca posesie, dovada ca decazand n-a mai avut atributiile unui oras.
De la 1678 aceasta localitate pustiita si parasita ne apare cu numele de Cauran in notele de calatorie ale lui Sandor Pal, apoi intr-o harta de la sfarsitul secolului al XVII-lea, cu numele de Cavaran.
Intr-o conscriere din 1690 – 1700, localitatea este amintita cu numele de Caravan (transcris, desigur, gresit). In 1717 se aminteste localitatea cu 30 de case. Urmeaza apoi insiruirea proprietarilor care au stapanit localitatea pana in timpurile mai noi.
Ca o concluzie putem afirma ca localitatea Cavaran nu este un sat in aceasta epoca, ci un oras amintit ca „opidium” sau „civitas”. A stat sub jurisdictia militara a Sebesului cu care a avut relatii administrative pana la un moment dat cand consolidandu-se viata social-administrativa a Cavaranului acesta se emancipeaza si devine independent formand, din cateva sate din jur, un mic disprict romanesc a carui capitala era. Cat timp a durat existenta acestui district nu se stie.
Odata desfiintat districtul Cavaran si inglobat iarasi in districtul Sebes, fost capitala isi retraieste independent viata „opidium” si „liberocivitas” avand juzii proprii, iar mai tarziu un prim jude, avand tribunal, deci un intreg aparat dregatoresc.
Decaderea orasului Cavaran reiese clar din rarirea documentelor si din putina lor importanta. Cu incepere de la sfarsitul secolului al XVI lea, localitatea Cavaran se aminteste cu calitatea de oras foarte rar si in chestiuni de mica importanta. Mai importanta din aceste date este cea din anul 1642 cand devine garnizoana cu 100 de infanteristi si 100 de calareti. Informatia ne face sa banuim luptele care s-au dat in jurul acstui punct ce se gasea pe drumul invaziei turcesti si de aici parasirea lui.
Cat priveste viata spirituala a orasului Cavaran aceasta nu se poate reconstrui din lipsa de documente. Unicul moment, in jurul caruia se pot face anumite ipoteze, este biserica din secolul al XIII-lea descoperita pe locul numit „Seliste”, caruia traditia locala i-a perpetuat numele de „cetate”.