„Ieri, 11 mai, în jurul orei 17:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe DN 58, în localitatea Soceni, un autoturism care se deplasa din direcția Lugoj-Soceni, în interiorul căruia au fost găsite peste 2.500 de pachete de țigări netimbrate, provenite din contrabandă.
Cele 2.503 pachete de țigări găsite în portbagaj și pe bancheta din spate a mașinii, ambalate în saci de plastic și estimate la peste 30.000 de lei, au fost ridicate de polițiști în vederea confiscării”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Mașina era condusă de o femeie de 35 de ani din Reșița, care se deplasa alături de soțul ei de 39 de ani. În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări și se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai precizează Alina Boeru.