Singure și uitate, triste, bolnave, abandonate ori părăsite de prea multă vreme, cu multe boli dar cu o amărăciune în suflet greu de îndurat, bătrâne și de multe ori prea sărace după o viață de muncă, de lipsuri și privațiuni. Cam asta este soarta multor mame „uitate“ de copii.
Le e greu zi de zi; așteată mereu să audă țârâitul telefonului ori scârțâitul porții de la curte. Așteaptă un semn de la copiii care nu mai au timp și de ea. E ziua mamei, dar…. Sunt multe mame în această situație. I-au născut, i-au legănat și înfășat când erau doar un boț de carne gălăgios, i-au înfofolit când era frig afară, i-au cicălit că nu învață destul să ajungă oameni mari, cu carte, și-au rupt bucata de la gură pentru ca ei să nu sufere prea mult, i-au ferit de foc și de apă clocotită, au stat până târziu în noapte cu sufletul la gură atunci când plecau hai-hui prin sat ori pe la discotecile de la oraș.
Acum au crescut, au și ei la rândul lor familie, copii și din păcate, au uitat că au o mamă. Un suflet chinuit care nu vrea ajutor din partea lor, nu vrea bani, nu vrea cadouri ori milă. Nu. Tot ce așteaptă, lăcrimând pe o fotografie roasă de vreme, e un telefon, o vorbă bună, un mulțumesc mamă…
Trăim intens și uităm să fim oameni; alergăm să strângem ca hârțul dar uităm de unde am plecat; ne programăm concedii pe te miri unde, facem datorii să le achităm, dar nu găsim 2 minute libere să sunăm și să întrebăm: „ești bine mamă“? Doar de atât au nevoie, nu de mai mult.
Există și astfel de mame și astăzi este și ziua lor. Poate ne facem timp, poate ne călcăm pe mândrie, poate ne amintim că ele sunt cele care ne-au dat viață cu dragoste, ne-au crescut și educat cum au știut ele mai bine, au suferit și s-au bucurat la tristețile și bucuriile noastre.
Acum, la senectute, triste și îngândurate, bolnave și uitate de toți, nu vor decât să ne știe că suntem bine, iar scârțâitul porții ori un simplu telefon le-ar umple sufletul de bucurie și le-ar da tărie să reziste încă un an, până la un alt 8 martie, dacă nu cumva…toată această singurătate le va curma suferința. Poate atunci ne vom aminti că e din nou 8 martie și am vrea să mai spunem „Sărut mâna mamă“…dar nu mai avem cui.
Gugulanu