Silvia Mihalcea: PSD continuă lupta împotriva violenței domestice la nivel național și european




Un nou pas important în combaterea violenței domestice vine din partea reprezentantelor PSD, care duc această inițiativă la nivel european. Deputatul Silvia Mihalcea a anunțat că europarlamentarul Gabriela Firea a transmis Comisiei Europene o scrisoare deschisă, realizată în colaborare cu experți și organizații ale societății civile, prin care se solicită măsuri legislative mai ferme și alocarea de resurse suplimentare pentru protejarea victimelor.

Documentul propune instituirea unui cadru juridic european comun pentru prevenirea, investigarea și sancționarea violenței domestice, precum și finanțarea obligatorie a serviciilor dedicate victimelor — adăposturi, consiliere psihologică și sprijin juridic. Inițiativa urmărește, totodată, stabilirea unor standarde europene de evaluare și intervenție și crearea unui mecanism permanent de coordonare transfrontalieră între statele membre.

„Reprezentantele PSD continuă lupta împotriva violenței domestice nu doar în Parlamentul României, ci și dincolo de granițele țării, în fața instituțiilor europene. Printr-o scrisoare deschisă adresată Comisiei Europene, elaborată împreună cu experți, specialiști și reprezentanți ai societății civile, doamna europarlamentar Gabriela Firea propune măsuri clare pentru întărirea cadrului legislativ european, astfel încât prevenirea și combaterea violenței domestice să devină o prioritate reală pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Demersul solicită un cadru juridic comun pentru prevenție, investigare și sancționare, resurse dedicate pentru adăposturi și sprijin psihologic, finanțarea obligatorie a serviciilor pentru victime, standarde europene de evaluare și un mecanism permanent de coordonare transfrontalieră între statele membre.
Acțiunea colegei noastre se înscrie în preocupările OFSD pentru protejarea drepturilor femeilor, alături de proiectele noastre legislative din Parlamentul României, printre care se numară si inițiativa privind
“Prevenirea si combaterea femicidelor si a violențelor ce le preced”, care va intra curând în dezbatere la Senat.
Continuăm să acționăm, la București și la Bruxelles, pentru o societate în care femeile trăiesc în siguranță și demnitate”, transmite deputata Silvia Mihalcea.
Citeste si:  România și alte patru state membre cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin în contextul provocărilor legate de evoluția focarelor de boală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *