Parlamentarul PSD Silvia Mihalcea a prezentat principalele priorități ale noului Guvern, după votul de învestitură din Parlament, care, potrivit declarației sale, a fost obținut cu 280 de voturi „pentru”.
Printre primele măsuri anunțate se numără rectificarea bugetară, în vederea deblocării finanțărilor și asigurării funcționării instituțiilor publice, cu accent pe sistemul sanitar. Potrivit Silviei Mihalcea, programul de guvernare vizează finanțarea spitalelor, investițiile în infrastructura medicală și îmbunătățirea accesului populației la servicii de sănătate și tratamente.
În domeniul protecției sociale, sunt prevăzute reluarea indexării pensiilor începând cu anul 2027 și măsuri de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici. Pentru mediul de afaceri, programul include eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie 2027, stimularea investițiilor și susținerea producției românești.
Un alt obiectiv îl reprezintă continuarea proiectelor de infrastructură prin programele Anghel Saligny și Compania Națională de Investiții (CNI), precum și utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților. Totodată, parlamentarul a menționat necesitatea reducerii cheltuielilor publice nejustificate și a eficientizării administrației.
Silvia Mihalcea a subliniat și importanța menținerii în proprietatea statului a unor companii strategice, precum Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, pe care le consideră importante pentru economia națională.
„PSD și-a asumat intrarea la guvernare pentru a scoate România din criză, nu pentru a administra declinul”, a declarat parlamentarul, care a criticat și măsurile adoptate de fosta guvernare Bolojan-USR.
Potrivit acesteia, prioritățile anunțate urmăresc sprijinirea sistemului sanitar, protejarea veniturilor populației, susținerea firmelor românești și continuarea investițiilor publice. „PSD trece la treabă! Pentru România și pentru români!”, a transmis Silvia Mihalcea.