Șmecheria se plătește|Reținut 24 de ore, după ce a lovit un polițist.

Update 1- bărbatul a fost arestat preventiv

„În cursul zilei de astăzi, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de bărbatul din Oțelu Roșu reținut ieri, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj împotriva unui polițist.


Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

S-a crezut șmecher și invincibil, dar judecătoria ia demonstrat că nu este. Un bărbat din Oțelu-Roșu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a lovit un polițist.

Azi-noapte, cu puțin înainte de ora 5, o patrulă de poliție din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Oțelu Roșu, aflată în timpul serviciului, a oprit pentru control pe raza orașului Oțelu Roșu, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din localitate.

Conducătorul auto a coborât din autoturism, amenințându-i pe polițiști cu acte de violență, pe unul dintre aceștia lovindu-l în zona feței. Apoi persoana în cauză a plecat cu autoturismul, pe care l-a abandonat ulterior pe raza orașului. În scurt timp, bărbatul a fost identificat pe raza orașului Oțelu Rosu.

Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a emis față de persoana în cauză, ordonanță de  reținere pentru 24 de ore. 

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni de ultraj împotriva unui polițist, urmărirea penală efectuându-se în continuare de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, se precizează în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, semnat de purtătorul de cuvânt al instituției Alina Boeru.

Citeste si:  Avarie de proporții la Reșița

Un bărbat din Oțelu-Roșu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a lovit un polițist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *