Un tânăr de 18 ani, aflat la volanul unui BMW și având permis de conducere de doar câteva luni, a pierdut controlul mașinii și a intrat direct într-o casă. Incidentul a avut loc Reșița, iar din fericire, nimeni nu a fost rănit.
„Astăzi, 2 septembrie a.c., în jurul orei 13:01, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, că un conducător auto a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-o casă din zona Minda.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce un tânăr de 18 ani conducea autoturismul pe strada Minda, din direcția Reșița către localitatea Văliug, la ieșirea din municipiu, într-o curbă ușoară la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând cu autoturismul și avariile zidul unui imobil situat pe sensul său de mers.
În urma evenimentului rutier nu au fost persoane rănite.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest si drugtest, ambele rezultate fiind negative”, declară Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Cercetările continuă în acest caz în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Citește și : Alt accident rutier la Topleț: o femeie a fost rănită ușor